miercuri, 14 martie 2007

Mori, draga mamii, mori!

China e pentru mine ţara şocurilor gradate. Cel mai mare dintre ele a făcut ca porţionarea broscuţelor mişcătoare şi jupuirea de vii a păsărelelor la piaţă să pară nişte jocuri de copii. Iar alte atrocităţi, despre care doar am citit, să fie puse în umbră. Cel mai mare dintre ele, infanticidul pe numele lui de oroare, m-a făcut să înţeleg că într-adevăr China este altă lume. China profundă.

De la chinezi am aflat. În mediul rural îşi ucid uneori fetiţele nou-născute. Le scufundă în apă, mi-a spus o prietenă. Le îneacă, mi-am spus, ca pe pisicii nedoriţi. Am început apoi să întreb pe fiecare chinez pe care-l cunoşteam, mulţi confirmau, alţii negau vehement. Am mai citit în presa occidentală şi pe net, dar n-am întâlnit pe nimeni care să ştie un caz concret. Se ştie că se mai întâmplă, dar nu şi în ce măsură, oricum mult mai puţin decât în trecut. Şi cu adevărat am crezut că e posibil şi în zilele noastre abia când am citit în presă cazul recent din India – sora infanticidă a Chinei – al fetiţei salvate în ultimul moment de la moarte. Mânuţa ei rămasă afară o salvase, bunicul o îngropase de vie pentru că era o povară pentru familia lui cu deja multe fete.

Şi parcă după asta m-am mai liniştit, mi-a mai amorţit revolta, ca întotdeauna când, pentru că e evident, des şi generalizat, răul e acceptat, devine ceva aproape normal, mai ales sub povara neputinţei de a schimba ceva.

Îţi imaginezi cum îşi face familia chineză planul, dacă se supune politicii statului care impune un singur copil – atunci când nu aparţin vreunei minorităţi naţionale, nu sunt din anumite zone rurale şi nu sunt ei înşişi singuri la părinţi – sau acceptă să plătească taxe pentru al doilea copil, să nu aibă acces la anumite servicii sociale şi să se expună riscului de a fi defavorizaţi la serviciu. Cum se străduieşte să afle sexul copilului, deşi e ilegal, cum decide să facă avort dacă e fată sau pur şi simplu să o abandoneze într-un orfelinat, unde aproape toţi copiii sunt fete. Pentru că toată lumea vrea băiat, să ducă numele şi familia mai departe, să-i întreţină pe părinţi la bătrâneţe. Numai că s-ar putea să nu mai aibă cu cine să ducă familia mai departe, căci în curând vor fi mulţi bărbaţi care nu-şi vor putea găsi soţii decât, poate, în ceruri. Această Chină infanticidă acordă o importanţă foarte mare familiei. Copiii îşi respectă părinţii cu religiozitate, îi iau pe bătrânii lor în scaune cu rotile prin muzee şi pe unde mai vizitează, păstrează cultul strămoşilor. Trebuie să-şi asculte părinţii, să le fie aproape, adunarea familiei la marile sărbători e o obligaţie pentru toţi membrii ei. Libertatea individului în familia-biserică e un concept care-şi face cu greu loc. Chiar o viaţă nedorită poate fi sacrificată pentru binele acestei instituţii.

Ceea ce e mai greu de imaginat este cum bucuria de a avea un copil se poate transforma în dezamăgirea că e fată. Cum stabileşti dinainte că dacă e băiat, e o bucurie pentru familie, dacă e fată, e o nenorocire, trebuie să scapi de ea, eşti pregătit să o omori. Cum vrei să scapi de o ruşine, de un mare dezavantaj socio-economic pentru familia ta săracă de la ţară. Cum poţi lua, la rece, decizia că această fiinţă care e parte din tine îşi încetează existenţa pe lumea asta acum, la numai câteva minute după ce i-ai dat viaţă. Că nu va primi sfârcul şi îmbrăţişarea care i se cuvin, nu va avea parte de necazuri, dar nici de bucurii, nu o vei vedea crescând şi asta pentru că ar purta fustă, nu pantaloni, pentru că e receptivă, vulnerabilă, pasivă, nu emisivă, puternică, agresivă. Întrupează-te băiat, şi vei fi de mare folos familiei, vor fi două braţe în plus la lucrul câmpului, vei avea grijă de părinţi la bătrâneţe. Altfel – fată – vei aparţine altei familii, iar familia noastră va pierde. Cum îl pui în apă, pentru prima şi ultima băiţă – botezul morţii. Cum mama lui îi cântă, funerar, primul şi ultimul cântecel. Mori, draga mamii, mori! Mori pentru binele familiei. Îţi imaginezi calmul specific chinezilor, cu privirea aceea rece şi fixă. Te întrebi ce se întâmplă apoi cu mama rămasă fără bebeluşul pentru care s-a pregătit nouă luni, căci corpul ei s-a transformat astfel încât să fie mult timp legat de al bebeluşului, iar sufletul – pentru totdeauna. Ce va face cu laptele pe care nu va avea cine să-l sugă, cu afecţiunea care i se va revărsa. La câte astfel de sfâşieri poate rezista.

Oare îngroapă trupuşorul neînsufleţit în spatele casei şi toti consătenii – comunitate infanticidă – admite tacit şi complice eşecul şi crima? Sau poate fac o înmormântare publică şi mimează durerea? Poate îl mănâncă? Nu, autorităţi nu prea sunt prin sătucele uitate de lume, iar dacă sunt, închid ochii, probabil procedând la fel cu progeniturile lor nedorite. Deasupra Chinei plutesc milioane de suflete, refuzate ca nişte bunuri nefolositoare. Suflete cu dublă şi rapidă trecere. De fiecare dată când aud un bebeluş plângând, îmi doresc să nu fie o fetiţă nedorită de părinţi.

8 comentarii:

Anonim spunea...

OMG! Am ramas mut.

Anonim spunea...

What? Chiar nu stiam ca au un control asa de drastic pentru numarul de copii. Am inteles eu bine? Daca primul este baiat nu mai ai voie la alti copii?
Horor, parca ar fi SF! Iar partea cu omoratul fetitelor ... pur si simplu iti intoarce stomacul pe dos! Daca tot nu le vor macar sa le dea dreptul sa afle ce va fi si sa se scuteasca de atatea chinuri. Mai bine avotul decat sa omori un copil gata facut.
Imi pare rau pentru civilizatia lor si pentru modul in care sunt subjugati de autoritati. :(

Anonim spunea...

Acum doua luni verisoara mea a nascut si asta m-a facut, la 21 de ani, sa ma gandesc mult mai serios la posibilitatea de a avea la randul meu cel putin un copil.
Numai gandul m-a facut sa fiu emotionata, o mama este pur si simplu in al noulea cer: ii simte miscarile, vorbeste cu el. Sunt o singura fiinta timp de noua luni.
Este inuman ceea ce se intampla: sunt ucise fiinte nevinovate si distruse suflete de mame.

Anonim spunea...

Shocant intr`adevar...
Viitorul mare monstru mondial ... ca si sora mai mica, India, ascunde sub preshul "civilizatiei" milenare struto-camila materialista.
5000 de ani de civilizatie continua nu valoreaza nimic. Au ajuns si ei ca noi toti in aceasta goana exacerbata dupa materialism, goana in care bogatii devin tot mai bogati si saracii tot mai saraci.
Bogatilor le e permis sa incalce legile, argumentul suprem fiind acela ca ei creeaza locuri de munca :-))))))
Bogatii pot sa`si tina si fiicele daca vor sa faca o afacere de incuscrire in 12, hai 16 ani.
Pt saraci insa nu e rentabil, fetele nu au puterea de munca a baiatilor ... pacat de filmele alea ciliviaztoare de le vedeam cand eram mic cu chinezi martieni ca in ele si fete si baieti bateau la fel de tare.

Aberatiile lumii in care traim nu sunt insa noi, asa e de cand lumea.
Si din cand in cand lumea se satura de ele si se scutura cu vreun potop de ciuma umana...

paludez spunea...

Desigur, o alta drama umana doar ca 1.3 miliarde de oameni(neoficial sunt mai multi defapt) intr-o tara nesustenabila, n-au aterizat acolo de pe marte. Controlul populatie e necesar si poate in loc sa-si creasca orasele cum creste cancerul, ar fi trebuit sa investeasca intr-o modalitate de a face controlul mai uman. Shit happens.

Anonim spunea...

In liceu am citit si eu Tai Pan. Si a fost un pasaj care m-a socat oarecum (printre multe altele). Povesteste un chinez, cu familie mare, cu nu-stiu-cate sotii. Povesteste incantat de numarul baietilor, al fiilor pe care ii are. Si povestitorul adauga ca nu stia de fapt si cate fete are. Nimeni nu stia numarul fetelor. Nu conta. Fetele erau crescute de mame pentru a fi maritate. Si, dupa cum ai spus si tu Iulia, mergeau in alta familie, devenind mame, si pierzandu-se printre sotiile unui alt barbat. Singurele care se evidentiau erau cele care ajungeau prima sotie. Aveau un statut special, erau deasupra celorlalte, oricate ar fi fost ele.

Anonim spunea...

Wilma: Am citit că e o regiune în China unde o femeie are mai mulţi soţi. Iarîn jurul lacului Lugu, în provincia Yunnan, trăieşte populaţia Mosuo, care trăieşte în matriarhat: toţi copiii trăiesc cu mama lor, tatăl nu contribuie mai deloc la creşterea lor, doar unchii, femeile iau majoritatea deciziilor, soţii nu locuiesc împreună, bărbatul o vizitează noaptea pe aleasă, dar relaţia se poate termina oricând şi fără niciun fel de conflicte. Uneori nu se mai ştie cine e tatăl unui copil.

Unknown spunea...

Și în România avorturile nu ne dau de gândit având o populație tot mai bătrână?


Subscribe in a reader