Dumnezeu cu ochii oblici

parintelui Marius

Cand am intrat prima data intr-o biserica in Shanghai, la vremea slujbei, era plina de chinezi mici, asezati cuminti si ordonati pe bancute. La fel de ordonati, zambeau atarnati peste tot ingerasi de plastic – made in China. O femeie-pastor le vorbea si m-am simtit mandra ca uite, poate si o femeie sa fie cineva in biserica. S-au ridicat si au inceput sa cante, apoi au inceput sa citeasca ceva din Biblie. Un chinez prea bine intentionat mi-a intins o Biblie chinezeasca. I-am aratat, plina de satisfactie, ca mi-am adus Biblia mea. Nu aveam cum sa ghicesc ce versete citesc ei, asa ca am deschis la intamplare: iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti… Tovarasii mei de rugaciune chinezi trageau cu ochiul mirati la Biblia mea.

Cand s-a incheiat slujba, mi-am dat seama ca in locul in care ma aflam se vor deschide niste usi in interior si ca voi fi prinsa la mijloc. Dar n-am mai apucat sa ma feresc, ca cei care umblau ca niste furnicute sa-si indeplineasca micile indatoriri crestinesti saptamanale stiau ca fix atunci TREBUIE sa deschida usile si nici nu mi-au acordat atentie. Asa ca m-au izbit din ambele parti, incat s-a obtinut un sandvis cosmopolit de usi de biserica protestanta cu europeana ortodoxa. De atunci, din cand in cand, ma cred usa de biserica. O chinezoaica a vazut si a venit sa ma consoleze. I’m OK, i-am zis si i-am zambit larg (am facut eu candva un experiment si merge: daca zambesti cand te doare, parca te doare mai putin).

Abia mi-am revenit din asta, ca apoi a trebuit sa fac fata valului de chinezi, care imediat dupa ce s-a incheiat slujba au inceput sa iasa grabiti, pe atat de dezordonat pe cat de cuminti statusera pana atunci; se indreptau eficient spre preocuparile lor eficiente. Eu voiam sa intru, adica. Si ca intotdeuna cand multi chinezi grabiti vor sa intre sau sa iasa, iar tu vrei sa faci exact actiunea inversa, mai bine renunti. Asa ca m-am tinut de ce am putut, de tocul usii, de un scaun, de un stalp. Mi-am dat seama ca mai puternic decat valul de chinezi ma apasau privirile lor chinezesti curioase si insistente. M-am tinut si mai bine de stalp si dupa ce au trecut m-am asezat bucuroasa ca in sfarsit e liniste. Atunci am hotarat sa merg la biserica intotdeauna dupa slujba chinezilor.

Cand in sfarsit credeam ca ma pot ruga linistita, apare un chinez cu un zambet si mai larg decat al meu, bucuros ca-si poate exersa engleza aproximativa. Dumnezeu mai poate astepta, mi-am spus, acum trebuie sa socializez. In timp ce ii raspundem docila si intotdeuna zambind la toate intrebarile, mai apare o chinezoaica, se asaza sfioasa mai intr-o parte si incepe sa vorbeasca cu chinezul, despre mine cred. Apoi mai vine un chinez, care avea o engleza mai buna si care mi-a spus ca e regizor si vrea sa aduca sentimentul crestin in filmul chinezesc. Si incep toti trei sa discute daca strainii au sau nu voie in bisericile chinezilor. Eu eram prinsa in triunghiul format de ei si nu mai stiam la care sa ma uit. Concluzia a fost ca in trecut guvernul a hotarat ca strainii trebuie sa mearga la bisericile speciale pentru straini. Dar acum e un nou trend, politica de stat privind religia se schimba, e mai deschisa. Dar sa stau linistita, ca oricum ei n-o sa spuna.

Insa cu trend sau fara trend, pentru mine tot biserica protestanta chineza e, si nu m-as simti mai bine printre foreigners decat printre chinezi. Chinezoaica s-a apropiat si mi-a spus, cu senzatia ca imi ofera o adevarata salvare, ca exista International Church, unde duminica de la 14 la 16 au English Service. (Trebuie sa va spun ca la Shanghai english e un cuvant magic; si mie nu-mi prea convine sa fiu bagata in aceasta oala english, impreuna cu toate natiile pamantului prezente pe aceste meleaguri). Iar ea a rostit ca si cum ar fi zis room service, ca si cum ar fi fost vorba de un produs oarecare pe care il poti cumpara si iti aduce un confort nesperat. I-am explicat ca eu vreau doar sa ma rog linistita. A repetat mirata cuvantul pray, ori fiindca nu-l cunostea, ori fiindca nu intelegea de ce as vrea eu asa ceva. A plecat grabita si mi-a zis zambind: God bless you! – iar asta mi l-a evocat mai degraba pe Bush decat pe Dumnezeu.

Si cum pentru mine slujba in engleza e acelasi lucru cu slujba in chineza (ma intreb cum se zice smerenie in engleza), pentru ca nu vreau sa merg la biserica la ora 14, si decat sa ma rog in engleza cu mai multi foreigners din toate colturile lumii, mai bine ma rog singura, in limba mea, am continuat sa merg la aceeasi bisericuta, ca e mai aproape. Am strans de atunci, prin bunavointa unor tineri-crestini-chinezi-cunoscatori-de-engleza o lista lunga de biserici pentru straini, la care ar trebui sa merg. O fi o datorie crestina sa-i indrume pe strainii rataciti sau o obligatie sa scape de intrusi? Exista chiar si o biserica la care poti asculta in casti traducerea slujbei in engleza. La ce bun? Mai bine ascult o slujba romaneasca in casti, nu? Asta e culmea globalizarii: sa asculti la Shanghai slujba in engleza la o biserica protestanta chineza! Sau nu, clumea globalizarii ar fi sa asculti la Bucuresti slujba in engleza la o biserica ortodoxa romaneasca.

Doamne fereste!