lui Razvan
Cand am vazut la supermarket broaste eviscerate, cu burta in sus – incat se vedea bine taietura – ambalate frumos in caserole, ca puii la noi, nu-mi puteam lua ochii de la ele. Aveau si pret, cam 17.000 lei broscuta eviscerata. (Poate ar trebui sa zic “cu matele scoase”, dar imi place cum suna: broaste eviscerate, broaste eviscerate…:))
Ieri am vazut la piata un vanzator cum curata o broasca pentru un client. O curata la propriu si la figurat (ce ciudat sa zici “la figurat”, cand de fapt e o actiune atat de concreta, mai exact o broscucidere). Cu o foarfeca nu suficient de ascutita, i-a taiat mai intai capul, apoi i-a scos matele, apoi a taiat-o in doua. (In harmalaia din piata m-am concentrat, dar n-am auzit nici un “oac!” In schimb, broscutele salvate pentru moment au inceput sa se agite.) In timp ce o parte se zbatea in propriile intestine, cealalta jumatate, inca vie, era portionata in bucati mici, gata de gatit. M-am mirat ca nu curgea sange. Apoi cu cealalta jumatate-de-broasca-miscatoare in mana, vanzatorul il intreba pe client cam cum vrea si de ce nu are nevoie. Labutele nu se pot manca, asa ca sunt taiate si aruncate. In timp ce era portionat si ultimul piciorus cu forfeca aia care nu taia bine, m-am intrebat oare in ce moment a murit broasca… de tot adica. Poate atunci cand i-a taiat labutele. Si iata cum o vietate a devenit carne vie, mai apoi bucatele de carne gata de pus in tigaie. Vanzatorul le-a rasturnat din castronul insangerat in punga de plastic, ca de cantarit o cantarise vie.
Langa broscuta erau si pesti vii, care urmau sa aiba aceeasi soarta. Ciudat, dar macelarirea pestilor nu prea ma impresiona, poate pentru ca am “curatat” si eu candva peste viu sau poate pentru ca broasca mi se pare mai “animal” decat pestele, deci mai aproape de specia umana. Asa ca am cumparat si eu trei pesti si l-am rugat pe vanzator sa-i curete. Si ca si cum povestea cu broasca nu era destul, pe drum a inceput pestele eviscerat sa miste in punga, incat m-am uitat sa vad daca nu era o broasca in loc de peste. Mi-am dorit sa moara inainte sa incep sa-l gatesc. (Nu va mai povestesc cum am macelarit eu pestele. Din fericire, am un cutit care taie bine.) Nici nu stiu de ce fac atata caz, ca doar la tara de mica am asistat la sacrificarea vietatilor-viitoare-hrana (porci, iezi, porumbei), iar in adolescenta am luat si eu capul la pui, gaste, rate si ma simteam tare grozava. N-am inteles niciodata placerea ingenua a copiilor de a chinui-mutila-taia in bucatele-strivi-sugruma puisori, furnicute, broscute, fluturi.
Mi-am amintit de o scena din Mihai Viteazul, in care un corp se mai zbatea inca dupa ce fusese separat de cap… Daca imi era frica, imi spuneam ca e doar un film. Daca vi se pare prea infricosatoare scena cu broscuta, ganditi-va ca e doar o poveste…
P.S. Sa ma ierte iubitorii de animale (fie ca iubesc sa le creasca, fie ca iubesc sa le manance – sunt sigura ca si unii si altii s-ar simti la fel de miscati in fata unei asemenea privelisti). Pacat ca nu aveam camera foto. Ma gandeam sa ma duc sa pandesc o noua broscucidere, sa va trimit si poze. Sau sa va crut? Mai bine un film?! (Sa nu va treaca prin cap ca europenii ar fi mai buni pentru ca nu macelaresc broaste! Sau poate ca ei le asomeaza inainte…)
Ieri am vazut la piata un vanzator cum curata o broasca pentru un client. O curata la propriu si la figurat (ce ciudat sa zici “la figurat”, cand de fapt e o actiune atat de concreta, mai exact o broscucidere). Cu o foarfeca nu suficient de ascutita, i-a taiat mai intai capul, apoi i-a scos matele, apoi a taiat-o in doua. (In harmalaia din piata m-am concentrat, dar n-am auzit nici un “oac!” In schimb, broscutele salvate pentru moment au inceput sa se agite.) In timp ce o parte se zbatea in propriile intestine, cealalta jumatate, inca vie, era portionata in bucati mici, gata de gatit. M-am mirat ca nu curgea sange. Apoi cu cealalta jumatate-de-broasca-miscatoare in mana, vanzatorul il intreba pe client cam cum vrea si de ce nu are nevoie. Labutele nu se pot manca, asa ca sunt taiate si aruncate. In timp ce era portionat si ultimul piciorus cu forfeca aia care nu taia bine, m-am intrebat oare in ce moment a murit broasca… de tot adica. Poate atunci cand i-a taiat labutele. Si iata cum o vietate a devenit carne vie, mai apoi bucatele de carne gata de pus in tigaie. Vanzatorul le-a rasturnat din castronul insangerat in punga de plastic, ca de cantarit o cantarise vie.
Langa broscuta erau si pesti vii, care urmau sa aiba aceeasi soarta. Ciudat, dar macelarirea pestilor nu prea ma impresiona, poate pentru ca am “curatat” si eu candva peste viu sau poate pentru ca broasca mi se pare mai “animal” decat pestele, deci mai aproape de specia umana. Asa ca am cumparat si eu trei pesti si l-am rugat pe vanzator sa-i curete. Si ca si cum povestea cu broasca nu era destul, pe drum a inceput pestele eviscerat sa miste in punga, incat m-am uitat sa vad daca nu era o broasca in loc de peste. Mi-am dorit sa moara inainte sa incep sa-l gatesc. (Nu va mai povestesc cum am macelarit eu pestele. Din fericire, am un cutit care taie bine.) Nici nu stiu de ce fac atata caz, ca doar la tara de mica am asistat la sacrificarea vietatilor-viitoare-hrana (porci, iezi, porumbei), iar in adolescenta am luat si eu capul la pui, gaste, rate si ma simteam tare grozava. N-am inteles niciodata placerea ingenua a copiilor de a chinui-mutila-taia in bucatele-strivi-sugruma puisori, furnicute, broscute, fluturi.
Mi-am amintit de o scena din Mihai Viteazul, in care un corp se mai zbatea inca dupa ce fusese separat de cap… Daca imi era frica, imi spuneam ca e doar un film. Daca vi se pare prea infricosatoare scena cu broscuta, ganditi-va ca e doar o poveste…
P.S. Sa ma ierte iubitorii de animale (fie ca iubesc sa le creasca, fie ca iubesc sa le manance – sunt sigura ca si unii si altii s-ar simti la fel de miscati in fata unei asemenea privelisti). Pacat ca nu aveam camera foto. Ma gandeam sa ma duc sa pandesc o noua broscucidere, sa va trimit si poze. Sau sa va crut? Mai bine un film?! (Sa nu va treaca prin cap ca europenii ar fi mai buni pentru ca nu macelaresc broaste! Sau poate ca ei le asomeaza inainte…)
2 comentarii:
Oare sunt eu mai fericită că nu am luat viaţa niciunei vietăţi de genul ăsta, exceptând câteva muşte, nişte gândaci şi ţânţari, şi poate organisme microscopice sau mult prea mici pentru a le sesiza eu existenţa? Eu aşa cred...
Şi, dacă eşti vegetariană, nici nu li s-a luat viaţa pentru tine...
Trimiteți un comentariu