luni, 15 decembrie 2008

Vitrine cu corpuri

Mergi pe străzile din Shanghai şi vezi din când în când nişte cămăruţe, cu uşi şi pereţi din sticlă, ca mai toate prăvăliile de aici; înăuntru se zăresc fete îmbrăcate sumar, aliniate sau întinse pe canapele. Te uiţi să afli cum se numeşte o astfel de prăvălie, să ştii ce se vinde aici. Mai toate se numesc massage sau foot massage. Da, vezi şi tu cilindrul luminos cu talpa de reflexoterapie care se învârteşte la intrare. Şi ai o bănuială, dar nu îndrăzneşti să o duci până la capăt. Te vor lămuri chinezii cu care vei vorbi şi care îţi vor spune că da, bordeluri sunt acelea. Carne vie se vinde acolo, sufletele s-au vândut demult.

În China, pornografia e ilegală, pentru asta intră oameni la zdup-zdup din când în când, dar chinezii îşi iau fără probleme filme de pe internet şi din magazinele cu dvd-uri piratate. În China, prostituţia e ilegală, dar bordelurile se găsesc la colţ de stradă, uneori pe câte o străduţă întreagă. Te uiţi mirat că între tine şi canapeaua cu corpuri golaşe e doar trotuarul îngust şi uşa batantă din sticlă. Din vitrinele aflate de o parte şi de alta, fetele se pot privi peste strada îngustă, căci altă privelişte nu au, asta e perspectiva lor zilnică. Treci cu bicicleta sau cu maşina şi din viteză zăreşti corpuri informe, amestecate, disponibile. Vezi bucăţele de material lucios în culori stridente acoperind ici-colo masa asta de carne, pete aprinse de culoare pe chipuri cu ochi oblici. Simţi repulsie, dar în acelaşi timp nu-ţi poţi lua ochii. Ai o senzaţie violentă de vulgar şi sexualitate afişată forţat, fără să conştientizezi de unde anume vine. Căci sunt toate acele detalii şi accesorii puse în scenă ca să sugereze că acelea sunt corpuri de vânzare. Doar să deschizi uşa, să întinzi mâna şi gata, ai găsit dragostea. Te aşteaptă, uitându-se la televizor sau jucând cărţi, cu chip plictisit. Prin oraşele mai mici astfel de locuri arată de-a dreptul domestic, de parcă femeile ar locui acolo, în vitrină. Asta se numeşte masaj sau frizerie în China comunistă, tradiţionalistă şi antipornistă. Bănuieşti că există prostituţie, ca peste tot în lume, dar te gândeşti că e ascunsă bine, e pe centură, pe anumite străzi, în întuneric. La Shanghai, unde şi pornografia e ilegală, găseşti prostituţia în vitrină, ca la Amsterdam. Te întrebi cum de e posibil, căci statul pare să aibă totul sub control, iar poliţia pare destul de activă.

Tradiţionalişti şi foarte familişti, chinezii dispreţuiesc prostituatele, dar le frecventează, altfel cum ar fi atâtea bordeluri? Ce sperie cel mai mult e acest nu e, dar e, toată lumea ştie că acelea sunt bordeluri, dar pluteşte în aer înţelegerea tacită că nu sunt, se prefac cu toţii de dragul aparenţelor că sunt masaj. Chiar şi fetele îmbrăcate-dezbrăcate din vitrină par să spună nu suntem prostituate pentru cine nu vrea să fim, suntem doar pentru cei care au nevoie. Şi mai bănuieşti o acceptare a acestei îndeletniciri ca o muncă obişnuită, ca oricare alta. Şi o alienare neconştientizată, de oameni care nici nu ştiu de la ce s-au alienat şi cum ar trebui să arate normalitatea. În condiţii de supravieţuire, orice îţi asigură traiul azi şi mâine poate fi considerat normal, mai ales dacă te naşti cu oriceul chiar pe strada ta, în sunet de chiorăit de maţe. Iar corpul tău disponibil în vitrină îţi poate aduce mai mulţi bani decât majoritatea joburilor, tentaţia e mare pentru fetele care poate îşi întreţin familia rămasă undeva într-un sătuc uitat de lume.

Câteodată ai impresia că vitrinele de la massage s-au deschis, iar corpurile au ieşit pe străzi. Căci de multe ori vezi pe străzi fete îmbrăcate la fel de sumar. Aveai o altă imagine a chinezoaicelor înveşmântate. Oare scăpând de vestimentaţia tradiţională şi apoi de anostele uniforme comuniste, femeile s-au repezit să imite, ostentativ, libertatea vestimentară a occidentalelor? Au preluat însă mai ales partea agresiv provocatoare a vestimentaţiei vestice. Tocmai ele, care – delicate – nu sunt făcute să fie vampe, femei fatale. Cel puţin nu genul occidental de femei fatale. Nu aceste femei care purtau cu graţie acele rochii de mătase încheiate până la gât şi care încă le mai poartă uneori, ale căror corpuri firave par făcute mai puţin să fie revelate de haine mulate şi mai degrabă să fie ascunse misterios în falduri de mătase. Însă atunci când stilul întâlneşte feminitatea, cochetăria chinezoaicelor poate fi o încântare, pare condiţia lor naturală, o personalizare a femeilor în comparaţie cu bărbaţii cum în puţine locuri din lume mai poţi vedea. Păr negru şi drept, corpuri suple în pardesie legate în jurul mijlocului şi pantofi cu toc în picioare delicate.

Ai senzaţia că această categorie a feminităţii se pierde, căci cele mai multe se îmbracă modern&sexy ostentativ şi agresiv. Alteori, la cealaltă extremă, se copilăresc excesiv, se cred prinţese roz. Te întrebi care este percepţia lor asupra propriului corp, asupra sexualităţii pe care se străduiesc să o emane, dacă dezgolindu-ţi astfel corpul nu te îndepărtezi mai degrabă de el, dacă nu te goleşti pe dinăuntru, dacă oferindu-ţi corpul privirilor începe să nu mai fie al tău. Oare cum îşi percepe corpul chinezoaica aceasta nemaitânără, îmbrăcată în pantaloni scurţi scurţi, arătând foarte bine pentru vârsta ei, cu pielea însă nu destul de tânără, cam la limită ca să fie astfel dezgolită? Ce anume în structura ei o face să-şi expună astfel formele în loc să le ambaleze, feminin, într-o rochie uşoară de vară? De ce multe chinezoaice vor să se îmbrace modern şi sexy cu orice preţ, chiar şi atunci când rezultatul e dizgraţios? Cum de femei în toată firea nu-şi dau seama că picioare în colant-aproape-dres şi cu o bluză care doar acoperă fundul sunt doar nişte picioare dezgolite, ca şi cum ţi-ar cădea fusta, nu stil!? Şi apoi, o astfel de vestimentaţie devenind comună – căci e purtată peste tot, chiar şi la birou – se banalizează, ajunge să nu mai aibă niciun efect, ca în filmele SF în care tipele sunt îmbrăcate într-un fel de costum de baie argintiu, pe alocuri metalic, şi poartă cizme de piele până la genunchi. Femeia modernă.

Şi te ma întrebi dacă e o urmare a occidentalizării accelerate a Shanghaiului. Căci, bănuieşti, dacă te naşti în beton, între zgârie-nori de oţel şi sticlă, de beton vei fi. De oţel şi de sticlă. În zgârie-nori ţi se va opri orizontul. Dacă nu vezi natură decât cel mult în parc, dacă creşti cu strălucirile zgârie-norilor în ochi şi cu ultimele noutăţi ale marilor branduri sub nas, e ca şi cum te-ai naşte pe tocuri şi cu poşeta pe braţ. Vei vrea să străluceşti ca luminile Shanghaiului noaptea, să ai ce au manechinele din vitrinele Gagaramo şi Vuvuion. Să fii ca divele de la TV, să fii glamorous. Poate şi faptul că aici se fabrică&copiază toate brandurile, de aici se îmbracă lumea întreagă – dar chinezii cei dintâi –, că aici găseşti ultimele stiluri originale şi identic originale face din Shanghai un uriaş mall şi din locuitorii lui nişte manechine în vitrină. Mai apăsător decât orice este gândul că forma aceasta este ireversibilă, că ce a crescut aşa, aşa va rămâne. Fusta nu se va mai lungi, părul nu se va face natural, poşeta – una dintre zecile pe care trebuie să le ai – nu se va mai purta decât cu stil studiat. Restul e viaţă.

Numai spiritul practic chinezesc îi mai vine de hac stilului, căci vezi o fustă scurtă-medie, cu dres sau fără, până aici totul e ok, dar când te uiţi mai jos, vezi că pantofii-sandalele conţin picioare înşosetate, aşa cum numai la fetiţe pare normal. La asta se mai adaugă, după caz, părul negru purtat cu naturaleţe pe picioarele minijupate. Deci poate chinezii chiar percep altfel stilul, corpul şi întâlnirea dintre cele două. Diferenţe culturale?

Pluteşte în aerul chinezesc ideea de imagine ca afacere, că dacă atragi atenţia prin look poţi avea de câştigat, poate un partener de afaceri, poate un soţ bun, poate un amant bogat. Dar şi un sentiment de consumabil, o teamă difuză că azi străluceşti, dar că poate mâine te ofileşti, că e concurenţă, că totul curge prea repede, că fashion-ul devorează corpuri, merge înainte pe un covor de corpuri consumate şi abandonate, iar tu trebuie să alergi în rând cu el. Poate de aceea recurg chinezoaicele la o continuă punere în scenă a propriului corp. O încercare disperată de a atrage atenţia, ca nişte copii care n-au primit suficientă afecţiune. În vitrinele prăvăliilor cu corpuri, în metropola-vitrină.

4 comentarii:

constanteanu spunea...

as vrea sa vad si eu china :X .. momentan ma multumesc cu ce imi povestesti tu

Iulia spunea...

Să o vizitezi şi să ne spui cum ţi s-a părut. Până atunci, da, mai am eu câte ceva de povestestit.

balbeck spunea...

Buna ziua.
Trebuie vazuta si China.Ma duc si eu la fetele din vitrina.Probabil ma asteapta.Am vazut Japonia,dar nu sunt fetele in vitrina.

Iulia spunea...

balbeck: Baftă! Să ne povesteşti.

Subscribe in a reader