vineri, 18 aprilie 2008

InstantEtern

Sau apa nu mai trece şi pietrele nu mai rămân


lui John


fulgi de cartofi-fasole-cereale instant, fulgi de toate fructele-legumele-animalele, dar să fie instant
fulgi de zăpadă instant
crăciun instant, fotografii instant
film instant, prieteni instant, cadou instant
job instant, carieră instant, afacere instant, bani instant
publicitate instant, spalare pe creier instant, cumpărături instant
cafea instant, mâncare instant, gândaci instant, curăţenie instant
petrecere instant, beţie instant, droguri instant, dependenţă instant, dezintoxicare instant
gene lungi instant, dragoste instant, sex instant, orgasm instant, copii instant
zgârie-nori instant, bombă instant, război instant, petrol instant
accident instant, stiri instant
artisti instant, show instant
nori instant, ploaie instant, tsunami instant
soare instant, flori instant, primavară instant
popi instant, rugăciune instant, moarte instant, rai instant
înjurături instant. aşa că mai ducă-se toate dracului, că şi el e instant
am uitat ceva? Aaa… INSTANTA

Cumperi un produs şi ai 2 în 1: instant şi etern. Cu cât se prepară mai repede, cu atât e mai longeviv, poţi să laşi pliculeţele de InstantEtern moştenire strănepoţilor.

O să mănânci atâtea chestii instant, încât o să devii etern. Cu cât mănânci mai multe chimicale, cu atât mori mai repede. Şi cu atât cadavrul se va conserva mai bine. Vei avea o viaţa instant şi o moarte eternă. Sau, dacă îmi permiţi, vor avea viermii hrană proaspată mai mult timp. Asta doar daca Uniunea Subeuropeană a Viermilor nu va emite nişte reglementari, hotărând ca nu e sănătos pentru ei… Nici viermii n-or să ne mai mănânce!

Am scris asta instant acum vreun an, convinsă că laptele chinezesc e membrul (poate chiar liderul) unei imense conspiraţii interregn care vrea să controleze instantul şi eternul. Eram supărată-foc-instantaneu ca mă înstrăinează nu numai de patria mea, cu gustul lui ireal, ci şi de lumea mea încă neştiinţifico-nefantastică, prin rezistenţa lui nenaturală la toate vicisitudinile. Dar azi e o zi mare: s-a stricat în sfârşit laptele chinezesc. O singură dată într-un an, o singură cană de lapte din litri intregi, încât nu mai sunt sigură dacă chiar aşa a fost sau am visat.

N-aş fi crezut vreodata că un produs atât de perisabil precum laptele poate rezista atât de mult. În România, pâna si laptele uht se mai metamorfozează. Laptele chinezesc însă poţi să-l ţii în figider sau la soare, în cutie închisă sau deschisă, să-l fierbi, să-l congelezi, să-l bagi la cuptor şi iar la frigider, nu păţeşte nimic, parcă e de fier. Pun pariu că dacă îl arunc de pe cel mai înalt zgârie-nori şi se împrăştie, se adună apoi singur, ca argintul VIU. Înainte să-l mănânc, ţin în el o lingură de metal cinci minute, să văd dacă nu cumva se topeşte. Oare chinezii au obţinut vacile veşnice care dau instant lapte etern? Mă gândesc la caprele bunicii, de la ţară. Sper ca odata integrate în UE să nu se eternizeze şi ele. Mie îmi place laptele care rezistă doar o zi. Şi mi-e dor de dimineţile în care bunica mulgea caprele şi aşteptam nerăbdatoare să mănânc lapte proaspăt, perisabil, cu bacterii&microbi şi păr de capră.

Acolo apa încă mai trece şi pietrele încă mai rămân?

11 comentarii:

Dreamland spunea...

:)
cred ca este doar o problema a noastra de a ne grabi pentru a ajunge la locul care se grabeste la fel de repede de a fugi de noi. Lumea asta, furnicarul, s-a transformat doar in o multitudine de masini de facut bani si de teama ca ramai in urma te arunci, fara prea multa gandire, in acest carusel. Uneori vrem ca dorintele noastre sa se indeplineasca instant. Este totusi bine ca mai ai puncte de reper, chiar daca acum au devenit doar amintiri. Controleaza-ti viata pentru a nu deveni doar un bob de nisip in pustiul desert.

Anonim spunea...

Apa trece, pietrele ar vrea si ele sa o ia la vale... dar apa le-o ia inainte, plus ca s-a intarit ingrozitor (si-o fi dat seama ca nu e eterna?)
Cred ca, oriunde te-ai afla, daca te opresti un moment sa te uiti in jur, vezi brusc lumea curgand pe langa tine. Mai bine in coltul meu uitat de lume ... zice vulpea, privind strugurii chinezesti (care, presupun eu, nu mai au nici seminte, nici bruma pe coaja).
In fond, nu trebuie sa uitam ca totul e tacere.

Am aberat, scuze, dar mi-a placut sa ma joc cu cuvintele.

Andreea

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

Foarte interesant blog. Multumim pentru plimbarea in alt continent - unii dintre noi abia asteapta sa plece in concediu de acasa! Tu invers...
Sper ca te vei gindi, la intoarcere, sa aduni tot acest material intr-o carte.

Iulia spunea...

dreamland: chiar şi un bob de nisip, dar măcar conştient. şi lucid. puncte de reper şi mai mult decât atât. cei care au copilărit la ţară sunt modelaţi de experienţa asta, poate fără să-şi dea seama.

andreea: da, strugurii chiar au luat-o la sănătoasa: nu au sâmburi, la brumă nici n-am indrăznit să visez, dar mă miră că pot sta fără păianjeni, căci fiecare struguraş din boltă era locuit de câte unul.

Iulia spunea...

vera: am început să scriu aici şi ca să-mi conving prietenii să vină în vizită. mă bucur că se întâmplă măcar o călătorie imaginară.
în concediu eşti doar un turist care se bucură de cunoaştere. dacă trăieşti aici, înţelegi mai mult, dar trebuie să fii sincer o parte din toate astea. altfel, ce rost are?
mi-au sugerat mai mulţi oameni să public textele într-o carte, aşa că da, acum mă gândesc şi eu să.

Veronica spunea...

...dar nu te gîndi prea tare. Pur şi simplu, scrie ca pentru tine. Atunci iese cel mai bine.

Camelia spunea...

Locul copilariei noastre parca a ramas neschimbat...soseaua plina de gropi a fost asfaltata, acum avem nocturna si in cazul unei partide de bedminton tarzie putem repera fluturasul ;))...aa, da...acum avem si lebede, au invadat balta...iar apa inca mai curge, asa cum si timpul fuge si nu se mai opreste

Anonim spunea...

Cami, mie mi s-a parut ca s-a schimbat mult. Ai vazut fantana cu cumpana din poiana, la care-mi faceam eu pelerinajul zilnic? Acum e acoperita, ca de altfel toate fantanile din sat. Se scoate apa altfel, nici nu m-am dus sa vad. Oamenii au imbatranit, unii au murit. Eu m-am schimbat. Pentru mine nu mai e acasa.

Camelia spunea...

Da, Iuli, s-a schimbat, asa cum si noi ne-am schimbat. Evoluam (sau cel putin eu asa sper), dar asta nu inseamna neaparat ca ne va fi mai bine. Inainte, fugem din Bucuresti la "tara" ca sa respir aer curat si sa ma bucur de priveliste. Acum, de fiecare data cand ma duc descopar cu mirare cate ceva schimbat: pretul la autobuz (acum e 4 lei, aproape cat pretul pe care il platesc la tren pentru 100 de km), drumul asfaltat intre Troianu si Peretu si orasenizarea satului in general. Doar animalele par a se incapatana sa ramana, ca dovezi ale unei lumi demult apuse.

Camelia spunea...

Iar comentariul meu era putin ironic...sper ca ai observat

Subscribe in a reader