Dumnezeu cu ochii oblici

parintelui Marius

Cand am intrat prima data intr-o biserica in Shanghai, la vremea slujbei, era plina de chinezi mici, asezati cuminti si ordonati pe bancute. La fel de ordonati, zambeau atarnati peste tot ingerasi de plastic – made in China. O femeie-pastor le vorbea si m-am simtit mandra ca uite, poate si o femeie sa fie cineva in biserica. S-au ridicat si au inceput sa cante, apoi au inceput sa citeasca ceva din Biblie. Un chinez prea bine intentionat mi-a intins o Biblie chinezeasca. I-am aratat, plina de satisfactie, ca mi-am adus Biblia mea. Nu aveam cum sa ghicesc ce versete citesc ei, asa ca am deschis la intamplare: iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti… Tovarasii mei de rugaciune chinezi trageau cu ochiul mirati la Biblia mea.

Cand s-a incheiat slujba, mi-am dat seama ca in locul in care ma aflam se vor deschide niste usi in interior si ca voi fi prinsa la mijloc. Dar n-am mai apucat sa ma feresc, ca cei care umblau ca niste furnicute sa-si indeplineasca micile indatoriri crestinesti saptamanale stiau ca fix atunci TREBUIE sa deschida usile si nici nu mi-au acordat atentie. Asa ca m-au izbit din ambele parti, incat s-a obtinut un sandvis cosmopolit de usi de biserica protestanta cu europeana ortodoxa. De atunci, din cand in cand, ma cred usa de biserica. O chinezoaica a vazut si a venit sa ma consoleze. I’m OK, i-am zis si i-am zambit larg (am facut eu candva un experiment si merge: daca zambesti cand te doare, parca te doare mai putin).

Abia mi-am revenit din asta, ca apoi a trebuit sa fac fata valului de chinezi, care imediat dupa ce s-a incheiat slujba au inceput sa iasa grabiti, pe atat de dezordonat pe cat de cuminti statusera pana atunci; se indreptau eficient spre preocuparile lor eficiente. Eu voiam sa intru, adica. Si ca intotdeuna cand multi chinezi grabiti vor sa intre sau sa iasa, iar tu vrei sa faci exact actiunea inversa, mai bine renunti. Asa ca m-am tinut de ce am putut, de tocul usii, de un scaun, de un stalp. Mi-am dat seama ca mai puternic decat valul de chinezi ma apasau privirile lor chinezesti curioase si insistente. M-am tinut si mai bine de stalp si dupa ce au trecut m-am asezat bucuroasa ca in sfarsit e liniste. Atunci am hotarat sa merg la biserica intotdeauna dupa slujba chinezilor.

Cand in sfarsit credeam ca ma pot ruga linistita, apare un chinez cu un zambet si mai larg decat al meu, bucuros ca-si poate exersa engleza aproximativa. Dumnezeu mai poate astepta, mi-am spus, acum trebuie sa socializez. In timp ce ii raspundem docila si intotdeuna zambind la toate intrebarile, mai apare o chinezoaica, se asaza sfioasa mai intr-o parte si incepe sa vorbeasca cu chinezul, despre mine cred. Apoi mai vine un chinez, care avea o engleza mai buna si care mi-a spus ca e regizor si vrea sa aduca sentimentul crestin in filmul chinezesc. Si incep toti trei sa discute daca strainii au sau nu voie in bisericile chinezilor. Eu eram prinsa in triunghiul format de ei si nu mai stiam la care sa ma uit. Concluzia a fost ca in trecut guvernul a hotarat ca strainii trebuie sa mearga la bisericile speciale pentru straini. Dar acum e un nou trend, politica de stat privind religia se schimba, e mai deschisa. Dar sa stau linistita, ca oricum ei n-o sa spuna.

Insa cu trend sau fara trend, pentru mine tot biserica protestanta chineza e, si nu m-as simti mai bine printre foreigners decat printre chinezi. Chinezoaica s-a apropiat si mi-a spus, cu senzatia ca imi ofera o adevarata salvare, ca exista International Church, unde duminica de la 14 la 16 au English Service. (Trebuie sa va spun ca la Shanghai english e un cuvant magic; si mie nu-mi prea convine sa fiu bagata in aceasta oala english, impreuna cu toate natiile pamantului prezente pe aceste meleaguri). Iar ea a rostit ca si cum ar fi zis room service, ca si cum ar fi fost vorba de un produs oarecare pe care il poti cumpara si iti aduce un confort nesperat. I-am explicat ca eu vreau doar sa ma rog linistita. A repetat mirata cuvantul pray, ori fiindca nu-l cunostea, ori fiindca nu intelegea de ce as vrea eu asa ceva. A plecat grabita si mi-a zis zambind: God bless you! – iar asta mi l-a evocat mai degraba pe Bush decat pe Dumnezeu.

Si cum pentru mine slujba in engleza e acelasi lucru cu slujba in chineza (ma intreb cum se zice smerenie in engleza), pentru ca nu vreau sa merg la biserica la ora 14, si decat sa ma rog in engleza cu mai multi foreigners din toate colturile lumii, mai bine ma rog singura, in limba mea, am continuat sa merg la aceeasi bisericuta, ca e mai aproape. Am strans de atunci, prin bunavointa unor tineri-crestini-chinezi-cunoscatori-de-engleza o lista lunga de biserici pentru straini, la care ar trebui sa merg. O fi o datorie crestina sa-i indrume pe strainii rataciti sau o obligatie sa scape de intrusi? Exista chiar si o biserica la care poti asculta in casti traducerea slujbei in engleza. La ce bun? Mai bine ascult o slujba romaneasca in casti, nu? Asta e culmea globalizarii: sa asculti la Shanghai slujba in engleza la o biserica protestanta chineza! Sau nu, clumea globalizarii ar fi sa asculti la Bucuresti slujba in engleza la o biserica ortodoxa romaneasca.

Doamne fereste!

Broaste eviscerate

lui Razvan

Cand am vazut la supermarket broaste eviscerate, cu burta in sus – incat se vedea bine taietura – ambalate frumos in caserole, ca puii la noi, nu-mi puteam lua ochii de la ele. Aveau si pret, cam 17.000 lei broscuta eviscerata. (Poate ar trebui sa zic “cu matele scoase”, dar imi place cum suna: broaste eviscerate, broaste eviscerate…:))

Ieri am vazut la piata un vanzator cum curata o broasca pentru un client. O curata la propriu si la figurat (ce ciudat sa zici “la figurat”, cand de fapt e o actiune atat de concreta, mai exact o broscucidere). Cu o foarfeca nu suficient de ascutita, i-a taiat mai intai capul, apoi i-a scos matele, apoi a taiat-o in doua. (In harmalaia din piata m-am concentrat, dar n-am auzit nici un “oac!” In schimb, broscutele salvate pentru moment au inceput sa se agite.) In timp ce o parte se zbatea in propriile intestine, cealalta jumatate, inca vie, era portionata in bucati mici, gata de gatit. M-am mirat ca nu curgea sange. Apoi cu cealalta jumatate-de-broasca-miscatoare in mana, vanzatorul il intreba pe client cam cum vrea si de ce nu are nevoie. Labutele nu se pot manca, asa ca sunt taiate si aruncate. In timp ce era portionat si ultimul piciorus cu forfeca aia care nu taia bine, m-am intrebat oare in ce moment a murit broasca… de tot adica. Poate atunci cand i-a taiat labutele. Si iata cum o vietate a devenit carne vie, mai apoi bucatele de carne gata de pus in tigaie. Vanzatorul le-a rasturnat din castronul insangerat in punga de plastic, ca de cantarit o cantarise vie.

Langa broscuta erau si pesti vii, care urmau sa aiba aceeasi soarta. Ciudat, dar macelarirea pestilor nu prea ma impresiona, poate pentru ca am “curatat” si eu candva peste viu sau poate pentru ca broasca mi se pare mai “animal” decat pestele, deci mai aproape de specia umana. Asa ca am cumparat si eu trei pesti si l-am rugat pe vanzator sa-i curete. Si ca si cum povestea cu broasca nu era destul, pe drum a inceput pestele eviscerat sa miste in punga, incat m-am uitat sa vad daca nu era o broasca in loc de peste. Mi-am dorit sa moara inainte sa incep sa-l gatesc. (Nu va mai povestesc cum am macelarit eu pestele. Din fericire, am un cutit care taie bine.) Nici nu stiu de ce fac atata caz, ca doar la tara de mica am asistat la sacrificarea vietatilor-viitoare-hrana (porci, iezi, porumbei), iar in adolescenta am luat si eu capul la pui, gaste, rate si ma simteam tare grozava. N-am inteles niciodata placerea ingenua a copiilor de a chinui-mutila-taia in bucatele-strivi-sugruma puisori, furnicute, broscute, fluturi.

Mi-am amintit de o scena din Mihai Viteazul, in care un corp se mai zbatea inca dupa ce fusese separat de cap… Daca imi era frica, imi spuneam ca e doar un film. Daca vi se pare prea infricosatoare scena cu broscuta, ganditi-va ca e doar o poveste…

P.S. Sa ma ierte iubitorii de animale (fie ca iubesc sa le creasca, fie ca iubesc sa le manance – sunt sigura ca si unii si altii s-ar simti la fel de miscati in fata unei asemenea privelisti). Pacat ca nu aveam camera foto. Ma gandeam sa ma duc sa pandesc o noua broscucidere, sa va trimit si poze. Sau sa va crut? Mai bine un film?! (Sa nu va treaca prin cap ca europenii ar fi mai buni pentru ca nu macelaresc broaste! Sau poate ca ei le asomeaza inainte…)

Tara bicicletelor

Runei

lui George si lui Dragota

E o vorba: ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa se implineasca. Intotdeauna mi-am dorit sa vad mai multi oameni mergand pe bicicleta si iata, am ajuns intr-un loc in care mii de oameni se deplaseaza doar cu bicicleta!

Tineri, in varsta, in costumatii variate, femei cu incaltari cu tocuri trec pe biciclete, in coloane mari, pe toate strazile, la orice ora si pe orice vreme. Coloane asa de mari cum in Bucuresti numai la marsurile biciclistilor am vazut.

Ca pieton in Shanghai, sa nu crezi ca trotuarul iti este rezervat. Nu trece brusc sau fara sa te asiguri partea cealalta a trotuarului, pentru ca din toate partile trec biciclete, scutere electrice (astea sunt si silentioase), chiar motociclete si biciclete cu carutze in locul rotii din spate (unele nu sunt cu mult mai mici decat carutzele trase la noi de cai). Si daca te intersectezi, pe trotuar cu vreunul dintre aceste vehicule, uita ca ai avut vreodata - in Occident - prioritate in acest spatiu si fereste-te din calea rotilor, altfel risti sa fii calcat. Bicicletele sunt si mai infricosatoare in parcarile uriase aflate peste tot, unde se aduna cele mai ruginite si mai vechi, adesea cazute gramada, ocupand de-a latul jumatate de trotuar, incat mai ramane loc doar cat sa treaca un pieton, pardon, o alta bicla, pietonul e tolerat si cand trece un vehicul pe doua-trei roti, executarea!, se lipeste de zidul sau de gardul care margineste trotuarul.

Aici bicicleta e un mod de viata. Majoritatea sunt vechi si ruginite, biciclete clasice, fara pinioane, scotand sunete de fiare muribunde, intotdeuna cu cos si cu portbagaj, toate carand cate ceva: cumparaturi, un copil sau chiar un bebelus, iubita, gunoi, deseuri... Unii isi poarta mica afacere pe astfel de vehicule - ce vand ei - mancare, flori, legume... Pe un scuter, intre sa si coarne un chinez cara trei lazi mari cu oua. Sunt asa de multi, in China nu sunt oameni, ci oameni pe bicicleta. Parca s-ar fi nascut pe bicicleta, sunt nedespartiti, ca si cum bicicletele ar fi niste prelungiri ale lor, sau invers.

Nu m-ar mira daca biciclistii aici ar merge si vertical, pe zgarie-nori, daca ar trece prin ziduri si geamuri, daca ar iesi de prin canale sau din alte gropi si crapaturi, asa nonsalant cum merg ei, carandu-si incarcatura, fara sa le pese de reguli de circulatie sau de obstacole. Daca ar fi elastici, s-ar ondula, s-ar alungi sa treaca printre doua masini, s-ar face ghem si s-ar rostogoli si apoi s-ar desface si ar merge mai departe. Daca ar sari peste masini si peste garduri, ca si cum ar fi pe arcuri.

PS: Aici toate sunt mult mai ieftine decat in Romania, deci si bicicletele. Cele mai ieftine - 20 euro (da, ai vazut bine, 20 :), dar cu adevarat Made in China :)