sau Happy Easter!
lui Lucian
Pe la jumatatea lui martie mi-am dat seama ca a trecut jumatate din postul Pastelui fara sa stiu. Mi-am zis, iata, e primul an cand nu tin post. A venit apoi Saptamana Mare, fara serile deniilor. Mi-am zis ca nu-i nimic, ca sarbatoarea si-asa trebuie traita interior. Voi citi singura evangheliile. Fara cumparaturi, fara oameni care se bucura, fara familie si prieteni, fara slujba de Inviere, fara lumina, insa cu mai multe email-uri cu urari de „Paste fericit!“ decat in alti ani. Pregatirile? M-am incapatanat sa le fac. Am cumparat ceva ce arata ca un chec, pe post de cozonac. Miel si-asa nu mananc, l-am inlocuit cu pui. Drobul – vegetarian. Dar la ouale rosii nu puteam sa renunt. Vreo doua zile am cautat metode de colorare a oualor.
Am jumulit toate cepele rosii din casa pentru cele doua oua de sarbatoare. Apa, da, era rosie, dar ouale au iesit maronii. Maronii! N-am vrut decat doua oua rosii pentru un Paste improvizat, si ele ies maronii… In tara asta rosie, eu nu reusesc sa obtin niste oua rosii… M-am gandit chiar sa le infasor in bucatele din steagul chinezesc. Dar salvarea a venit intr-un fel tot de la patria mea temporara: mi-am sacrificat oja rosie, adusa din patria parasita temporar – bineinteles, era Made in China. Insa, nu stiu de ce, ouale astea inrosite, ojate, nu voiau sa se faca oua rosii.
Asa ca le-am luat cu mine la slujba de Paste. M-am simtit norocoasa ca anul asta Pastele ortodox coincide cu cel catolic si protestant. M-am dus la English Service, la vestita International Church. La intrare te intampina un anunt mare: autoritatile nu permit decat strainilor sa beneficieze de English Service, chinezii sa mearga la Chinese service. Biserica arhiplina, oameni din toate colturile lumii, de toate culorile si infatisarile. In fata, acolo unde la noi e altarul, era o adevarata scena: cateva instrumente si un cor insufletit cantau deja cand am ajuns. Pastorul a tinut sa stie cine a venit pentru prima data, ne-am ridicat in picioare si ne-au aplaudat. Apoi i-a numit pe cei care tocmai fusesera botezati crestini si au fost si ei aplaudati. Dupa ce am fost astfel pregatiti, a anuntat momentul important: niste saculeti rosii, ca niste mici saci de Mos Craciun, au trecut repede si fiecare a introdus discret bancnote mari chinezesti. A urmat momentul solemn in care pastorul a multumit pentru offerings, s-a rugat pentru finantele celor prezenti si ale tuturor si ne-a invitat sa ne rugam impreuna cu el. Acum gata, slujba putea incepe. Toti s-au ridicat in picioare si au inceput sa cante impreuna cu corul, versurile erau proiectate pe niste panouri. Bateau din palme, se leganau in ritmul muzicii, unii chiar ridicau bratele, ca la un concert. Eu nici nu m-am mai putut misca, desi chiar ti-ar fi venit sa dansezi. Mi-am amintit de atmosfera de la Biserica Rusa, de la Universitate, unde preotii merg si vorbesc de parca ar fi sfinti sau duhuri, corul canta ingereste iar oamenii se roaga in cea mai graitoare tacere. Si daca uneori, in bisericile chinezesti, cand inchid ochii Iisus mi se arata, chiar daca cu ochii oblici, acum nu mi s-a mai aratat.
Ne-a vorbit o tanara pastorita asiatica, comentand fragmentul „Fericit e pantecele care Te-a purtat si sanul pe care l-ai supt!“ si exlicandu-l cu un exemplu personal: mama ei e mai mandra de ea decat de sora ei, pentru ca ea il serveste pe Dumnezeu. Apoi au proiectat un scurt film „artistic“ educativ, cu pastorul si cantareata sefa in rolurile principale (cu scene filmate la fel ca scurtele scene din filmele xxx in care personajele stau de vorba): cariera te poate indeparta de familie, dar Dumnezeu te poate ajuta.
Am jumulit toate cepele rosii din casa pentru cele doua oua de sarbatoare. Apa, da, era rosie, dar ouale au iesit maronii. Maronii! N-am vrut decat doua oua rosii pentru un Paste improvizat, si ele ies maronii… In tara asta rosie, eu nu reusesc sa obtin niste oua rosii… M-am gandit chiar sa le infasor in bucatele din steagul chinezesc. Dar salvarea a venit intr-un fel tot de la patria mea temporara: mi-am sacrificat oja rosie, adusa din patria parasita temporar – bineinteles, era Made in China. Insa, nu stiu de ce, ouale astea inrosite, ojate, nu voiau sa se faca oua rosii.
Asa ca le-am luat cu mine la slujba de Paste. M-am simtit norocoasa ca anul asta Pastele ortodox coincide cu cel catolic si protestant. M-am dus la English Service, la vestita International Church. La intrare te intampina un anunt mare: autoritatile nu permit decat strainilor sa beneficieze de English Service, chinezii sa mearga la Chinese service. Biserica arhiplina, oameni din toate colturile lumii, de toate culorile si infatisarile. In fata, acolo unde la noi e altarul, era o adevarata scena: cateva instrumente si un cor insufletit cantau deja cand am ajuns. Pastorul a tinut sa stie cine a venit pentru prima data, ne-am ridicat in picioare si ne-au aplaudat. Apoi i-a numit pe cei care tocmai fusesera botezati crestini si au fost si ei aplaudati. Dupa ce am fost astfel pregatiti, a anuntat momentul important: niste saculeti rosii, ca niste mici saci de Mos Craciun, au trecut repede si fiecare a introdus discret bancnote mari chinezesti. A urmat momentul solemn in care pastorul a multumit pentru offerings, s-a rugat pentru finantele celor prezenti si ale tuturor si ne-a invitat sa ne rugam impreuna cu el. Acum gata, slujba putea incepe. Toti s-au ridicat in picioare si au inceput sa cante impreuna cu corul, versurile erau proiectate pe niste panouri. Bateau din palme, se leganau in ritmul muzicii, unii chiar ridicau bratele, ca la un concert. Eu nici nu m-am mai putut misca, desi chiar ti-ar fi venit sa dansezi. Mi-am amintit de atmosfera de la Biserica Rusa, de la Universitate, unde preotii merg si vorbesc de parca ar fi sfinti sau duhuri, corul canta ingereste iar oamenii se roaga in cea mai graitoare tacere. Si daca uneori, in bisericile chinezesti, cand inchid ochii Iisus mi se arata, chiar daca cu ochii oblici, acum nu mi s-a mai aratat.
Ne-a vorbit o tanara pastorita asiatica, comentand fragmentul „Fericit e pantecele care Te-a purtat si sanul pe care l-ai supt!“ si exlicandu-l cu un exemplu personal: mama ei e mai mandra de ea decat de sora ei, pentru ca ea il serveste pe Dumnezeu. Apoi au proiectat un scurt film „artistic“ educativ, cu pastorul si cantareata sefa in rolurile principale (cu scene filmate la fel ca scurtele scene din filmele xxx in care personajele stau de vorba): cariera te poate indeparta de familie, dar Dumnezeu te poate ajuta.
A urmat o scurta lectie de teologie: un nene mustacios cu discurs si mimica actoricesti, cu glume de show TV, ne-a vorbit despe Inviere: Facts, Meaning, Power; ne-a prezentat slide-uri cu scheme si ne-a solicitat participarea prin intrebari de gradinita si prin ridicarea manutelor, incercand sa demonstreze matematic ca de vineri seara pana duminica dimineata nu sunt trei zile si trei nopti si ca de fapt Iisus a fost ingropat in alta zi. (Pana la urma prefer slujbele chinezilor, macar nu inteleg ce spun.) Ne-au pus sa dam mana unii cu altii si sa ne uram Happy Easter. La sfarsit toti au plecat (gandindu-se cum sa-si impace cariera si familia?), iar biserica s-a umplut cu a doua runda de spectatori pentru acelasi show. Mi-am dat seama ca incep sa iert aberatiile ortodocsilor si ca cel putin cat voi sta la Shanghai le voi uita. Am plecat cu pojghita de traire pascala pe care o obtinusem cu greu sifonata si zgariata.
Imi tineam cu grija ouale inrosite in buzunar, ca pe niste grenade, temandu-ma sa nu mi le descopere si mi-am pierdut speranta ca ar mai putea deveni oua rosii. M-am intors acasa si le-am ciocnit. M-am bucurat prosteste ca oul rosu l-a spart pe oul maroniu. Mi-am urat singura, dar nu stiu de ce, mi-a iesit cu semnul intrebarii: Hristos… a inviat? Si mai aveam o dilema: la ce ora oare a inviat, la miezul noptii in Romania, deci 5 AM aici, sau… Sau mai corect ar fi ca pentru expati sa invieze la ora 0 GMT? Si cand o sa mai aud pe cineva ca sarbatoarea se traieste doar in suflet, o sa-l trimit la mii de km, sa petreaca el cu sufletul sau, intr-o lume in care poti ajunge sa nu mai stii cum ti-e sufletul; trebuie sa ti-l fierbi bine, ca pe un ou tare, sa nu ti se scurga. Iar daca il vrei rosu, adu-ti vopsea de acasa.
Mai am o mangaiere: cand voi veni in tara, se va mai zice inca „Hristos a inviat!“ si voi recupera. Daca ne intalnim, asa sa ma intampinati.
Imi tineam cu grija ouale inrosite in buzunar, ca pe niste grenade, temandu-ma sa nu mi le descopere si mi-am pierdut speranta ca ar mai putea deveni oua rosii. M-am intors acasa si le-am ciocnit. M-am bucurat prosteste ca oul rosu l-a spart pe oul maroniu. Mi-am urat singura, dar nu stiu de ce, mi-a iesit cu semnul intrebarii: Hristos… a inviat? Si mai aveam o dilema: la ce ora oare a inviat, la miezul noptii in Romania, deci 5 AM aici, sau… Sau mai corect ar fi ca pentru expati sa invieze la ora 0 GMT? Si cand o sa mai aud pe cineva ca sarbatoarea se traieste doar in suflet, o sa-l trimit la mii de km, sa petreaca el cu sufletul sau, intr-o lume in care poti ajunge sa nu mai stii cum ti-e sufletul; trebuie sa ti-l fierbi bine, ca pe un ou tare, sa nu ti se scurga. Iar daca il vrei rosu, adu-ti vopsea de acasa.
Mai am o mangaiere: cand voi veni in tara, se va mai zice inca „Hristos a inviat!“ si voi recupera. Daca ne intalnim, asa sa ma intampinati.
